Am primit pe e-mail textul de mai jos care ii este atribuit unui anume Ion Coja. Habar n-am cine e asta, n-am auzit in viata mea de el dar am gasit si eu pe Wikipedia cate ceva. Acum, sigur, o sa latre unii ca Wikipedia e arma evreilor ca e la mana fortelor oculte, ca e site-ul masonilor etc etc. Ma doare in cur! Eu stiu doar ca Ion Coja asta incerca sa ma convinga pe mine ca Ceausescu ar fi fost omorat pentru ca ar fi  ”indraznit” sa-si plateasca datoriile (teoria conspiratiei ieftina) si mai stiu ca emite asemenea elucubratii pe o spoiala de “logica circulara” a’ la Neagu Djuvara (pe care de altfel il si ridica in slavi) si nimic din toate astea nu m-ar deranja daca nu ar fi PROF LA LITERE LA UNIVERSITATEA BUCURESTI! 

Eu chestia asta cu profi radicali, isterici (vezi Gheorghe Iancu), obsedati sexual, si adesea ciubucari si corupti, TOLERATI bine-merci in sistemul public romanesc de invatamant, ala amarat asa cum e dar PLATIT DIN BANII MEI DIN TAXE SI IMPOZITE, nu am sa o inteleg niciodata. Te mananca limba sa fii antisemit, porc misogin, pedofil, canibal? PLEACA IN MORTII MA-TII IN SISTEMUL PRIVAT si exprima-ti ce parere vrei tu si daca ai o gasca de fani imbecili care sa iti dea bani, traiasca TU! Dar asa? Pe banii mei vii si-ti exprimi idei radicale care poate ma jignesc? Cu ce drept? 

Un cadru didactic platit din bani publici ar trebui sa adopte PRIN LEGE puncte de vedere neutre, sa fie un suport pentru cunoastere si un vector pentru prezentarea faptelor istorice din toate punctele de vedere si nu o portavoce a nustiucaror interese politice (in cazul de fata stim-CVT!). Ce fel de profesori platim din taxele noastre? Ce fel de oameni formam pentru viitor? Oare e cinstit sa ni se ia banii de taxe pentru a plati niste DE-formatori de opinie politica ultra-nationalisti, radicali si care aduc in mod cert un prejudiciu ENORM atat invatamantului romanesc cat si imaginii Romaniei in general? 

Calcate-ar masina fire-ai al dreq de mosorog blenorag! 

 

Textul imbecilului:

Greseala fatala a lui Ceausescu

În primavara lui 1989, Nicolae Ceausescu a anuntat ca Romania si-a încheiat plata datoriei si nu mai este nimanui datoare. Mai mult, Ceausescu a facut sa se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului roman sa mai apeleze la credite straine, sa se îndatoreze, asadar. Totul avand drept scop sa fereasca tara, în viitor, de riscurile pe care cu atatea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atat de cumpliti pentru noi toti, cand Ceausescu, somat de creditori, a angajat societatea romaneasca în cursa contra-cronometru de plata a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care “Europa libera” a comentat, la început, aceasta situatie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputinciosi, al unor prapaditi care au contractat, cu inconstienta, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul ca paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investitii – canale de navigatie, centrala atomica, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – parea dovada certa a nebuniei megalomane a lui Ceausescu si a lasitatii noastre ca îl suportam!

Prin anii ’87 – ’88, tonul “Europei Libere” a devenit altul: i se reprosa acum lui Ceausescu nu incapacitatea economiei romanesti de a-si plati cheltuielile, ci i se reprosa însusi faptul ca ne platim datoriile, caci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orascu, doar toate celelalte tari traiesc bine mersi fara sa-si achite creditele primite, ci numai dobanzile. Am constatat astfel, cu mare uimire, ca, în loc sa fie apreciata ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau institutii, starnea comentariile cele mai înveninate.

Ca persoana care am fost crescut în teama de a nu ramane cuiva dator, n-am prea înteles, la început, aceasta ciudata atitudine. Mai apoi, cugetand oaresicat, am înteles un adevar simplu despre cei care traiesc din a-i împrumuta pe altii, despre cei care traiesc din castigul astfel realizat, adica camatarii: bancherii te împrumuta nu ca sa le restitui cat mai repede banii, ci ca sa le ramai la nesfarsit dator, platindu-le cu regularitate numai dobanzile.

Drept care ma întreb cu maxima ingenuitate: ce s-ar întampla cu finanta mondiala daca toate tarile ar proceda cum a procedat Romania în primavara anului 1989? Sa ne imaginam ca toti datornicii si-ar plati datoriile si ar hotarî, prin lege, sa nu mai faca alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele bancilor daca nimeni nu va mai apela la banci, sa se împrumute! În ce altceva decat în mari gramezi de hartie inutila?!Cu alte cuvinte, Romania devenise, în primavara anului 1989, o mare primejdie pentru finanta mondiala, pentru cei dedulciti la traiul din camata, trai nemuncit! Primejdia constand în puterea exemplului, a fortei de contagiune pe care ar fi putut-o avea “modelul romanesc”! Mi-am dat seama de asta si din înversunarea deplasata cu care “Europa libera” a comentat momentul eliberarii Romaniei de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grabit sa ne felicite. Dimpotriva! Iar cand Ceausescu si-a exprimat dorinta, dar si putinta ca Romania sa iasa pe piata de credite, acordand împrumuturi cu o dobanda mult mai mica decat cea îndeobste practicata, pentru a dovedi astfel umanismul societatii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, ca Nicolae Ceausescu, saracu’, si-a semnat sentinta de condamnare la moarte!

Cred ca acest gest, de sfidare si de demascare a marii finante mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forte care au reusit, profitand de generozitatea si puterea de sacrificiu a tineretului roman, nu numai sa-1 dea jos pe Ceausescu de la putere, dar sa-1 si pedepseasca personal, fizic, pentru insolenta sa.Cu consecinta, “fireasca“, a revenirii Romaniei, cumintita, în randurile tarilor îndatorate pana la gat marii finante, dand astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodata, în Europa de Est sau în Africa, înAmerica Latina sau în Asia sa procedeze caNicolae Ceausescu, ca el s-o pateasca!

Tare as fi curios sa stiu cat a costat aceasta debarcare a lui Ceausescu! KGB-ul, la ale carui servicii a apelat marea finanta mondiala, este o institutie serioasa, care tine la pret! La fel si celelalte. Mai putin securitatea romana, care, bucsita cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus sa-si fi dat concursul pe gratis, din. patriotism, convinsa ca se pune în slujba poporului roman!

De platit, fireste, noi vom plati costul înlaturarii lui Ceausescu si-1 vom plati înzecit, însutit, înmiit, poate.

Asa nerod si troglodit cum ne placea noua sa-1 credem pe Ceausescu, acesta a înteles totusi un lucru pe care noi, mult mai destepti cum ne-a facut revolutia, ezitam sa-1 recunoastem, ca sa nu ne facem de rîsul lumii. Adica ezitam sa-i recunoastem lui Ceausescu vreun merit, cat de neînsemnat. Eu unul i-as recunoaste deci lui Ceausescu si unele merite, macar pe acela de a fi înteles relatia stransa, în lumea de azi si de maine, între suveranitatea nationala si marimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunazi, cand Parlamentul nostru a aprobat sa ne împrumutam cu vreo 300 de milioane de dolari si nu a tresarit afland ca Fondul Monetar International ne va acorda acel împrumut numai daca vom respecta niste indicatii superioare. Am scapat de dracu’, si am dat peste ta-su! Asa se face ca am scos si o Constitutie în care se afirma principiul sacrosanct al suveranitatii nationale, dar am legat aceasta suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor straine sa calce pamantul sfînt al Patriei. Chiar nu au înteles parlamentarii nostri din Constituanta ca agresiunea militara a încetat sa mai fie la moda? Ca este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet si mai ineficient? Mult mai curata se dovedeste a fi agresiunea financiara, arma cea mai subtila si mai productiva la acest sfarsit de mileniu! Lumea s-a desteptat, s-a saturat de violenta, de sange! De generali si colonei! Drept care, în locul acestora si în acelasi scop, pamantul este bantuit în lung si în lat de expertii financiari ai Fondului Monetar International, ai Bancii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, si alte “agenturi”! Asta, fireste, dupa ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenti ai marii Finante în fotolii ministeriale ori prezidentiale, tara vizata este adusa în situatia de a cere ea însasi, cu caciula în mana, împrumuturi si investitori. (La drept vorbind, ce este investitia straina altceva decat un împrumut pe care te obligi sa nu-l mai returnezi, ci doar sa-i platesti creditorului dobanzile?) Astfel ca suveranitatea noastra nationala, de care se umfla-n piept Constitutia romana înca de la primele randuri, în curand va fi, cu concursul senin al Parlamentului Romaniei, numai vorbe în vant! Va fi cel mai trist neadevar din cate neadevaruri cuprinde Constitutia Romaniei, saraca!

Caci s-a ajuns la o situatie paradoxala si extrem de primejdioasa pentru un viitor romanesc al copiilor nostri: desi noi, în Romania, ne îndreptam spre o economie de piata, desi ne privatizam care mai de care, grabindu-ne sa lichidam proprietatea si economia de stat, datoria externa care se acumuleaza în aceasta perioada de privatizare nu are si ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a tarii, a poporului roman!

Cum si cand se va achita de aceste datorii statul roman, de vreme ce rolul si puterea sa în economia noastra urmeaza sa se diminueze în mod sistematic si programat’? Cine a programat aceasta cacealma a privatizarii în folosul oricui, numai în folosul tarii nu?!

Sigur, vor sari cativa destepti sa ne aduca aminte ca si guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are cateva sute de miliarde de dolari datorii fata de aceeasi finanta mondiala, fata de aceleasi banci la care suntem si noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei destepti sa ne precizeze, nestiutori cum suntem, ca acele banci sunt banci americane, occidentale, interesele lor – ale bancilor si ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotriva sa se îndatoreze statul roman la Banca Nationala a Romaniei sau la Banca Dacia Felix! Sa se îndatoreze la mine si sa-i pun eu conditiile în care accept sa-l creditez!

Fireste, Ceausescu trebuia dat jos! Si înca cu mult înainte de decembrie 1989! Si cel mai bine era daca s-ar fi dat singur la o parte! Din pacate, asa cum s-au petrecut lucrurile, de disparitia lui Ceausescu nu a ajuns sa profite poporul roman, asa cum era firesc, adica sa profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceausescu, ci au ajuns sa profite dusmanii neamului romanesc, aceiasi care profitasera si în anii grei cand, prin corvoada nationala, le-am platit îndoit si întreit creditele cu care ne-au momit si ne-au pricopsit în anii ’70!Acum, cand, scapati de datorii, se cuvenea sa traim si noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiasi binevoitori, veniti sa ne dicteze cum sa se faca reforma! Aceasta turnura tragica a lucrurilor de dupa 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibila prin actiunea criminala, repet: actiunea criminala a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, sa aduca din nou Romania în randurile tarilor îndatorate la finanta mondiala. Adica scopul urmarit si, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranitatii nationale romanesti. Au asmutit asupra noastra o mana de exaltati maghiari sau secui si noi am crezut ca acestia sunt cei ce atenteaza la suveranitatea nationala a romanilor. Din nefericire savantii care au gandit Constitutia Romaniei nu au fost nici ei mai destepti, astfel ca nu si-au pus problema suveranitatii nationale decat în termenii constitutiilor din secolul al XIX-lea, facand din Constitutia noastra un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori ca ar fi înteles adevaratele primejdii, de azi si de maine cu care se confrunta Tara . Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constitutii.

 

Ion Coja